Linda Maria Baros - Casa din lame de ras - poezii, premiul Apollinaire

Casa din lame de ras, volum publicat de Editura Cartea Romaneasca
Coperta a IV-a

        « Poezia Lindei Maria Baros isi trage substanta din
obsesiile cele mai adinci ale fiintei. Ea isi subjuga cititorul ca
o felina nocturna, cu ochi hipnotici, obligindu-l la un traseu
printre capcanele pe care materia le urzeste incontinuu in
calea spiritului. Este un avertisment care vine, de fapt, dinspre metafizic.»
                                                                           Radu Voinescu

       « Linda Maria Baros se adreseaza cecitatii noastre si de aceea se foloseste de imbinarea cuvintelor ca de o pirghie cu care ridica lespedea aparentelor pentru a ne arata partea nevazuta a vietii din adincul nostru.»
                                                                          Muriel Verstichel

Ziarul Ziua
21 ianuarie 2009
in interviu cu Iolanda MALAMEN

Linda Maria BAROS : (...)
Departe de mine dorinta de a ma inscrie intr-un siaj literar! Intr-o zi, am inceput pur si simplu sa scriu in limba franceza, trecerea facindu-se in mod natural. Anumite persoane sint convinse ca s-au nascut cu limba materna lipita pe frunte. Dar eu cred ca limbajul literar nu poate fi in nici un caz asemanat cu un aerostat plin cu pamint. Atunci cind iei turnanta bilingvismului, ceea ce primeaza este doar imbogatirea progresiva, uneori imperceptibila, a imaginarului literar. Nu este vorba nici despre vreo inaltare, nici despre vreo tradare. Ci doar despre dorinta de a privi lumea, in acelasi timp, din doua unghiuri complet diferite, de a stabili un dialog permanent intre cele doua arsenale umane si imaginative pe care le presupune bilingvismul.

Ziarul Ziua

8 august 2006
Cultura - (Re)cunoasteti autorul
interviu de Iolanda MALAMEN

Esti singur in fata literelor nevrotice

Linda Maria Baros, ce inseamna Casa din lame de ras, cartea ta de poeme aparuta recent la editura Cartea romaneasca?
"Casa din lame de ras" este o zona de maxima siguranta, asa cum nu gasim decat prin penitenciare, un loc in care converg peretii tuturor edificiilor umane, drumurile, angoasele, tacerile indelungate si cuvintele. Acolo unde se innoada zidurile casei, te regasesti intotdeauna dezarmat, fata in fata cu singuratatea, care aduce cu niste creieri sleiti pe pereti. Esti singur in fata literelor nevrotice care-ti destrama perspectivele si diminetile de-ardezie si sputa... Pentru ca acolo auzi tornada primei batai a inimii, imbraci uneori camasa de kevlar a peretilor, iti bati cuie in cap cu tarnacopul, porti masti de gaz, dormi cu o sticla de benzina sub perna, zbori prin ferestre ca pe autostrada A4... Acolo, iti cosi pe buze, adanc, cu catgut numele persoanei iubite.
In fapt, aceasta casa te ia in stapanire, iti da sa gusti otravuri fine si te jupoaie de viu. Fie ca este construita din vise, din sperante, din asteptari, fie ca este facuta numai din lame de ras, aceasta casa este stapana ta!... Ceea ce-ti ramane asadar de facut e simplu: trebuie doar sa gasesti acea casa care ti se potiveste cel mai bine si sa incerci s-o tii in echilibru pe incheietura mainii tale.

Oricat de taios ar putea sa para acest volum de versuri, tin sa va spun ca, in ultima instanta, casa este doar un cuvant si ca dincolo de obsesiile care se profileaza printre literele nevrotice pe care le adaposteste, ceea ce primeaza nu este concretetea anecdoticului, ci dimensiunea metapoetica a versurilor.

Pregatesti o iesire din aceasta Casa din lame de ras?
Acum pregatesc un nou volum de versuri, care va purta titlul Autostrada A4 si alte poeme. Volumul se construieste treptat in jurul vechiului mit al labirintului, dar nu din necesitatea, asa cum am putea fi tentati sa credem, de a se inscrie intr-un anumit siaj poetic, ci pur si simplu din dorinta de a remodela, de a remotiva in mod iconoclast, decapant, acest mit. Cu alte cuvinte, voi incerca sa conturez in aceste versuri o noua mitologie, in cadrul careia temele clasice si realitatea contemporana pot sa fuzioneze cu naturalete, sa zicem chiar cu o naturalete deconcertanta. In general, labirintul reprezinta locul unei initieri spirituale care-i permite calatorului/globe-trotter-ului sa priveasca dincolo de limitele propriei sale fiinte. Autostrada A4 este insa un domus daedali al timpurilor moderne, o rascruce de drumuri ale caror teribilisme, cruzimi, voluptati si sensuri criptate duc la configurarea amplului tablou sinoptic al unei defrisari spirituale.
Printre motociclistii dependenti de drogul vitezei, al asfaltului si al traseistelor, a caror existenta nu poate fi conceputa decat in raport cu linia alba care brazdeaza autostrada, printre nerusinatele periferii ale metropolelor, printre facocerii razboaielor si batranii marilor orase traind in corturi de carton si inhaland aurolac, incearca sa-si faca loc in afara labirintului aceste versuri, aceste masini speciale de zdrobit singuratatea si distantele care ne separa unii de altii. Viata in labirint nu e decat un simplu efect de tunel; firul Ariadnei se poate face nevazut la orice turnanta. Scriind Autostrada A4 si alte poeme nu m-am gandit ca ar trebui sa-i conduc pe cititori spre iesirea din labirint, sa-i transform in niste motociclisti care prizeaza viteza si nebunia, ci doar sa le fac un loc intre ghidon si cele doua roti.
(...)

        « Mai întâi, as vrea sa salut farmecul profund si cutremurarea data de originalitatea absoluta pe care ni le procura, în ciuda tineretii ei - nu are decât douazeci si sase de ani - Linda Maria Baros (…).
        Se întâmpla ca în concertul zgomotos si neîntrerupt al sutelor de voci poetice de astazi sa tâsneasca din când în când, rar, un cântec misterios, care pare sa vina dinspre lizierele universului, un cântec care nu datoreaza nimic predecesorilor sai si care ne impresioneaza de la bun început, ireductibil la vreo glosa, precum
" acel sâmbure nicicând sfarâmat al noptii " de care vorbea André Breton, asa cum apare el în cartea închisa în ea însasi a Lindei Maria Baros. »
                                                                          Bernard Mazo

         « Linda Maria Baros tocmai a publicat volumul La Maison en lames de rasoir (Cheyne éditeur, 2006), o opera de o îndrazneala magistrala, care frapeaza, atât de imprevizibila, de visatoare si de taioasa este, întru totul viguroasa si de o violenta masurata. Patricia Castex Menier, în frumoasa ei prefata, vorbeste despre o "scriitura ascutita". Lucru sigur, Linda Maria Baros este o poeta iesita din comun. »
                                                                          Lionel Ray

Apollinaire si lamele de ras

A inceput sezonul premiilor literare. Cele care adeveresc faptul ca, pe alte meleaguri si la "casele cele mari", cum ar zice cronicarul, institutia acestor lauri (mult visata si in Romania) chiar functioneaza.

Anul acesta, Premiul Apollinaire, cel mai important premiu
de poezie din Franta, a revenit, dupa cum atesta comunicatul oficial, unei romance, Linda Maria Baros, pentru volumul
„La Maison en lames de rasoir“, aparut la Cheyne éditeur
in 2006. Scrisa in franceza, cartea are si o versiune in
limba romana, publicata, tot in 2006, de Editura Cartea Romaneasca, in colectia ei de poezie („Casa din lame
de ras“).

La 26 de ani, Linda Maria Baros este cea mai tanara laureata a Premiului Apollinaire. De altfel, antologia Editurii Seghers, „Anul poetic 2005“, o inclusese deja pe romanca printre autorii care au marcat poezia franceza prin publicarea volumului anterior, „Le Livre de signes et d’ombres“, Cheyne éditeur - Premiul pentru Vocatie, 2004 („Dictionarul de semne si trepte“, Editura Junimea, 2005).

Considerat un Goncourt al poeziei, Premiul Apollinaire, infiintat in 1941 de Henri Lescoet, cu jurii prezidate de Georges Duhamel si Jean Cocteau, are un Comitet de Onoare constituit din membrii renumitei Academii. Este destinat sa recompenseze, „dincolo de orice dogmatism scolastic sau tehnico-literar, un volum caracterizat prin originalitate si modernitate“. Intre laureatii anteriori se numara André Salmon, Joë Bousquet, Georges Neveux, Hervé Bazin, Léopold Sedar Senghor, Anise Koltz, Lionel Ray, Yves Broussard, Jean-Pierre Siméon. In 66 de ani, premiul a fost primit doar de trei poete.

Cornelia Maria SAVU
revista Cultura